Clinica Mediplus se alătură programului Materna

Începând cu această lună, clinica Mediplus intră în rețeaua de unități ce oferă servicii pacientelor însărcinate în baza voucherelor în valoare de 2000 de lei din cadrul programului Materna, inițiat de primăria capitalei. 

De acest program poate beneficia orice femeie cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în Bucureşti sau viză de reşedinţă de cel puţin şase luni pe raza Capitalei, la data depunerii cererii, după săptămâna a zecea de sarcină.

Pentru a obține aceste vouchere, trebuie depusă o cerere la punctele anunţate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială pe site-ul propriu, dar şi în format electronic.

Care sunt condiţiile?

Voucherele au fiecare câte o valoare de 1.000 de lei, împărţite în tichete de câte 50 de lei,care se acordă de două ori.

  1. – După procesarea cererii se acordă primul voucher, în valoare de 1.000 de lei.
  2. – După intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide.

Este interzisă acordarea de rest în bani la vouchere.

Fiecare gravidă beneficiază de vouchere în valoare de 2.000 de lei, indiferent de numărul feţilor. În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucherului nu se dublează, se mai arată în regulament.

Nu sunt eligibile şi nu primesc vouchere gravidele care nu au domiciliul în Bucureşti sau reşedinţa dobândită pe o perioadă mai scurtă de şase luni, cele care au depus un dosar incomplet, greşit sau actele nu sunt valabile, dar nici femeile care au datorii la bugetul local. Cu aceste vouchere, femeile însărcinate pot plăti orice serviciu medical necesar monitorizării sarcinii.

Femeile cele care au o sarcină ce depăşeşte săptămâna 25 şi până în cea de-a 39-a săptămână, vor putea beneficia de aceste vouchere în valoare de 2.000 de lei, care vor fi acordate osingură dată, la data depunerii cererii. Gravidele trebuie însă să depună aceste cereri în termen de 60 de zile de la data anunţării demarării programului de depunere. După trecerea celor 60 de zile, gravidele după săptămâna 24 vor putea primi doar voucherul corespunzător acestei perioade de sarcină, respectiv un singur voucher de 1.000 de lei.

Actele necesare:

  • – cerere-tip; modelul poate fi descărcat de pe site-ul DGASMB;
  • – copie a cărţii de identitate a femeii gravide; în cazul vizei, copia se va face şi pe verso;
  • – certificat fiscal emis de către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale de sector prin care se atestă lipsa datoriilor la bugetul local;
  • – adeverinţă eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii şi copie a ecografiei de confirmare a sarcinii incipiente, după caz;
  • – la intrarea în săptămâna a 24-a de sarcină, se revine cu o nouă adeverinţă de la medicul ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii şi o copie a ecografiei morfologice de sarcină trimestrul II, după caz.
Leave a reply